Ședința Plenului Consiliului Superior al Magistraturii de marți, 15 decembrie, a avut de toate: dezbateri aprinse, poziții ferme și curajoase din partea unora dintre membri și unele cel puțin regretabile (dacă nu halucinante și scandaloase) din partea altora, mesaje tăioase și decizii extrem de importante. 

Pe ordinea a zi a ședinței au existat două puncte asupra cărora au fost ațintiți toți ochii (mai ales cei albaștri): propunerea legislativă inițiată de deputații PNL Cătălin Predoiu, Cristina Trăilă și Gabriel Andronache, pentru modificarea și completarea Legii nt. 51/1991 privind securitatea națională a României (prin care, în esență, se dorește reimplicarea SRI în activitatea de urmărire penală, deși acest serviciu nu a avut și nu are calitatea de organ de cercetare penală) și plângerea prealabilă formulată de DNA împotriva Hotărârii nr. 225/15.10.2019 a Plenului CSM (prin care a fost aprobat Raportul inspecției judiciare nr. 5488/IJ/2510/DIJ/1365/DIP/2018 privind „respectarea principiilor generale care guvernează activitatea Autorității Judecătorești în cauzele de competența DNA vizând magistrați sau în legătură cu acestea.”

PLENUL CSM A SPUS NU REIMPLICĂRII SRI ÎN DOSARELE PENALE

Cu 11 voturi PENTRU, 6 voturi ÎMPOTRIVĂ și 1 vot NUL, Plenul CSM a hotărât transmiterea către Parlamentul României a unui punct de vedere NEGATIV față de propunerea legislativă a ministrului Predoiu.

11 magistrați demni (de evidențiat judecătorii Simona Marcu, Lia Savonea, Gabriela Baltag) au avut curajul să spună un NU ferm propunerii PNL (apreciate public ca fiind nocivă și contrară Constituției!) ca SRI să exercite, din nou, atribuții de cercetare penală și să participe activ în dosarele penale.

Aceștia au apărat drepturi și libertăți fundamentale și au refuzat o nouă ingerință a unui serviciu secret în desfășurarea activității de urmărire penală, știind că dacă se acceptă ca SRI să preia competențe proprii procurorilor, aceștia din urmă vor fi subordonați serviciului secret!

Practic, au spus NU abuzurilor!

De partea cealaltă, vârful de lance al celor care au susținut reimplicarea SRI în activitatea de înfăptuire a justiției a fost actualul Procuror General al României, Gabriela Scutea.

Contrată extrem de dur de judecătoarea Lia Savonea cu privire la legalitatea actelor de urmărire penală realizate de SRI anterior anului 2016 în baza protocoalelor, Gabriela Scutea a arătat, printre altele, că „dispunerea lor și punerea în executare în momentul în care au fost efectuate, nu putem să o calificăm ca fiind una nelegală.”

Poziția Gabrielei Scutea nu este însă una întâmplătoare, având în vedere că în anul 2009 (în mandatul de ministru al justiției al aceluiași Cătălin Predoiu) aceasta a semnat protocolul prin care, cu încălcarea legii, SRI a dobândit puterea discreționară de a participa la activitatea de urmărire penală.

Ceea ce au și reamintit membrii Plenului CSM: „a semnat și un protocol doamna Procuror General”, se aude pe înregistrarea publică a ședinței (vocea fiind a judecătoarei Gabriela Baltag). Poziția este însă, deopotrivă, absolut halucinantă și scandaloasă, având în vedere că prin Decizia nr. 26/2019, Curtea Constituțională a confirmat că prin acel protocol a operat „o adăugire la prevederile Codului de procedură penală, competența dispunerii unei măsuri procesuale fiind transferată de chiar titularul său – Ministerul Public – unui serviciu secret”, că acel protocol a generat „o ingerință a serviciului secret în desfășurarea activității de urmărire penală” și a creat „premisele subordonării activității de urmărire penală structurilor unui serviciu secret – ceea ce, pe plan constituțional, pune în discuție relația dintre parchete și serviciile de informații”, instanțele fiind „puse în situația de a nu mai putea înfăptui justiția în numele legii”.

Deși asociațiile magistraților au cerut imperativ ca serviciile secrete să nu fie reimplicate în activitățile de urmărire penală (și implicit de cercetare judecătorească), nostalgicii protocoalelor secrete caută, cu disperare, noi variante prin care să subordoneze justiția!

Bătălia din CSM a fost câștigată însă! Urmează cea din Parlamentul României.

DNA CONTINUĂ SĂ NEGE PRESIUNILE ȘI ABUZURILE ASUPRA MAGISTRAȚILOR, DAR PIERDE PE LINIE

Cu privire la al doilea proiect aflat pe agenda ședinței Plenului CSM (plângerea prealabilă formulată de DNA împotriva Hotărârii nr. 225/15.10.2019 a Plenului CSM), cu 10 voturi pentru RESPINGERE, 6 voturi pentru ADMITERE și două voturi NULE, s-a hotărât respingerea plângerii.

DNA a continuat să nege presiunile și abuzurile asupra magistraților, dar a pierdut din nou.

De ce vrea însă DNA ca Raportul inspecției judiciare nr. 5488/IJ/2510/DIJ/1365/DIP/2018 privind „respectarea principiilor generale care guvernează activitatea Autorității Judecătorești în cauzele de competența DNA vizând magistrați sau în legătură cu acestea” să nu mai existe?

Tocmai pentru că el confirmă, printre altele, că în perioada 01.01.2014 – 31.07.2018 la nivelul structurilor DNA (structura centrală și cele teritoriale) au fost vizați în dosare 845 de procurori și 1.962 de judecători (fiind menționat în mod expres în cuprinsul raportului că „nu a existat posibilitatea efectuării unui calcul exact al numărului total de judecători vizați în dosarele de urmărire penală analizate”).

Pentru că acest document a relevat că (în aceeași perioadă) au existat abuzuri și presiuni asupra judecătorilor, fiind menționate „situații de solicitare de la instanțele de judecată a dosarelor civile/penale ce se aflau pe rolul instanțelor de judecată, indiferent de stadiul de soluționare, în vederea efectuării urmăririi penale în cauzele privind magistrații, ceea ce se poate constitui într-un potențial factor de presiune asupra judecătorilor învestiți cu soluționarea respectivelor dosare” și „solicitări de preluare a unei cauze penale de către DNA structura centrală, în raport de modul de soluționare de către judecător a unor cereri de prelungire a mandatelor de supraveghere tehnică vizând magistrați, fapt ce poate constituit un potențial factor de presiune asupra judecătorului vizat”.

Dar haideți să ne reamintim împreună Concluziile acestui Raport. Merită!

CONCLUZII

Coroborând cele expuse mai sus, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii constată o argumentare judicioasă a constatărilor faptice şi a concluziilor raportului supus analizei privind activitatea de urmărire penală, după cum urmează:

– Durata nejustificată a cercetărilor în numeroase dosare, datorată, în principal, lipsei de ritmicitate în efectuarea urmăririi penale, corelată cu perioade de inactivitate;

– Încălcarea normelor de procedură de către procurorii care au efectuat urmărirea penală, constând în următoarele:

– Încălcarea normelor de procedură privind obligaţia procurorului de a informa persoana interceptată/supravegheată tehnic, respectiv absenţa ordonanţelor de amânare a măsurii, precum şi necomunicarea soluţiilor de clasare magistraţilor vizaţi de cercetări;

– Inexistenţa ordonanţelor de începere a urmăririi penale „in rem”;

– Emiterea unor ordonanţe de delegare a atribuţiilor „în alb”, respectiv efectuarea de acte de urmărire penală de organele de cercetare penală în lipsa delegării;

– Redistribuirea dosarelor fără nicio motivare/justificare a măsurii;

– Efectuarea unor acte specifice activităţii de urmărire penală de către ofiţerii Serviciului Român de Informaţii în cauzele privind magistraţi;

– Practica solicitării de dosare aflate în curs de judecată pe rolul diferitelor instanţe judecătoreşti în vederea evaluării măsurilor/soluţiilor pronunţate de judecători dintr-o posibilă perspectivă penală;

– Alte aspecte necorespunzătoare sesizate

– Solicitarea de preluare de cauze penale de către DNA Structura Centrală în raport de modul de soluționare de către judecător a cererii de prelungire a măsurilor de supraveghere tehnică vizând alți magistrați;

– Formularea de comentarii inadecvate cu privire la soluţiile pronunţate de judecători, în acte îndeplinite/întocmite de procurori DNA;

– Tehnica sesizărilor din oficiu, cu precădere împotriva judecătorilor şi cercetarea lor pentru soluţiile dispuse în diferite cauze.

– Soluţionarea în bloc a cauzelor lăsate în nelucrare uneori chiar o perioadă foarte mare de timp, înaintea operaţionalizării Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie.

Din perspectiva respectării garanţiilor prevăzute de lege pentru magistraţii implicaţi în cauzele aflate pe rolul Direcției Naționale Anticorupție, se poate constata existenţa unor deficienţe majore în ceea ce priveşte efectuarea actelor de urmărire penală într-o serie de cauze.

Astfel, caracterul echitabil al procedurii presupune, conform jurisprudenţei CEDO, asigurarea unui echilibru între apărarea interesului general al societăţii, de pedepsire a tuturor infractorilor, pe de o parte, şi interesul legitim al fiecărei persoane nevinovate, de a nu fi supusă constrângerii penale, pe de altă parte.

Tot astfel, echitatea presupune o preocupare permanentă de a nu se aduce, nejustificat, atingere drepturilor şi libertărţilor fundamentale consfinţite în Constituţie, ceea ce presupune garanţii puternice care să împiedice orice abuz şi să înlăture consecinţele unor încălcări ale legii de către organele judiciare.

Ca şi componentă a echităţii, caracterul rezonabil al duratei procedurilor se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi ţinând cont de criteriile stabilite în jurisprudenţa CEDO, respectiv complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului, comportamentul autorităţilor şi importanţa pentru reclamant a obiectului cauzei.

Or, din analiza situaţiilor prezentate în Raportul Inspecţiei Judiciare rezultă că modalitatea de exercitare a atribuţiilor de către organele de urmărire penală a ieşit din sfera cerinţelor stabilite de CEDO, cu consecinţa încălcării duratei rezonabile a procedurii şi a echităţii acesteia.

În multe cauze, s-au constatat perioade de inactivitate nejustificată (de ordinul anilor), subsecvente dispunerii unor măsuri de supraveghere tehnică, de multe ori pe durate de timp semnificative, măsuri care, prin natura lor, prezintă un grad de intruziune extrem de ridicat în drepturile şi libertăţile magistraţilor vizaţi.

În multe situaţii, inactivitatea organelor de urmărire penală a fost dublată de măsuri de amânare a încunoştiinţării persoanelor vizate despre supravegherea tehnică exercitată, fapt care, fără îndoială, a aplificat consecinţele negative asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale magistraţilor vizaţi.

În acelaşi timp, se constată, în cauzele expuse, un dezinters vădit al organelor de urmărire penală pentru soluţionarea cauzei, chiar în condiţiile în care, aşa cum s-a reţinut uneori în ordonanţa de clasare, nu existau indicii privind săvârsirea unei infracţiuni.

În raport de împrejurările anterior expuse, se poate desprinde concluzia unei afectări a garanţiilor de independenţă a magistraţilor care au făcut obiectul cercetării în aceste cauze, ca o consecinţă directă a modului în care s-a desfăşurat urmărirea penală.

În desfăşurarea procesului penal, organele judiciare trebuie să asigure respectarea strictă a legii, imperativ care se impune atât în ceea ce priveşte acţiunile celorlalţi participanţi la procesul penal, cât, mai ales şi cu precădere, acţiunile organelor judiciare însele.

Dincolo de nesocotirea flagrantă a unor dispoziţii de procedură cu caracter imperativ, deficienţele reliefate de Raportul Inspecţiei Judiciare ridică serioase îndoieli în ceea ce priveşte aparenţa de imparţialitate care ar trebui să caracterizeze conduita organelor de urmărire penală în cursul procesului penal.

Abaterile grave de la normele procesual penale, concretizate în nerespectarea obligaţiei de informare a persoanelor supuse măsurii de supraveghere tehnică, lipsa ordonanţei de începere a urmăririi penale in rem, emiterea unor ordonanţe de delegare a atribuţiilor „în alb” (măsură de natură a permite întocmirea unor lucrări cu date nereale), redistribuirea dosarelor fără nicio justificare/motivare a măsurii, efectuarea unor acte specifice activităţii de urmărire penală de către ofiţeri ai Serviciului Român de Informaţii în cauzele privind magistraţii sau practica solicitării de dosare aflate pe rolul instanţelor, în vederea evaluării măsurilor/soluţiilor judecătorilor, pe lângă consecinţele procedurale asupra cărora se pot pronunţa doar organele judiciare competente, în condiţiile legii, generează, fără îndoială, în percepţia publică neîncrederea în obiectivitatea organelor de urmărire penală sau, mai mult, temerea justificată că activitatea acestora nu este subordonată legii.

Toate împrejurările anterior descrise au, cumulat, şi consecinţa de a reprezenta un factor de presiune evidentă asupra magistraţilor vizaţi de dosarele în cauză, constituindu-se, în acelaşi timp, într-o afectare severă a principiului legalităţii procesului penal şi a prezumţiei de nevinovăţie, care reprezintă fundamentele unui proces penal echitabil.

În acelaşi context se înscriu şi alte metode de lucru ale organelor de urmărire penală, scoase în evidenţă de constatările inspectorilor judiciari.

Astfel, relevant este numărul mare al judecătorilor vizaţi de activităţile de urmărire penală în cauze aflate pe rolul Direcției Naționale Anticorupție (Structura Centrală şi structurile teritoriale), privit în corelaţie cu numărul total al judecătorilor din instanţele respective, pe de o parte, şi cu faptul că în majoritatea covârşitoare a acestor cauze au fost dispuse soluţii de neurmărire penală.

Spre exemplificare, la Înalta Curte de Casație și Justiție au fost vizaţi mai mult de 75 de judecători (9 dintre aceştia fiind cercetaţi la serviciile teritoriale Braşov, Oradea, Constanţa), la Curtea de Apel Bucureşti aproximativ 100 de judecători, la Curtea de Apel Oradea aproximativ 35 de judecători (din circa 40 de judecători), la Curtea de Apel Ploieşti aproximativ 30 de judecători (din circa 50 de judecători), la Curtea de Apel Braşov aproximativ 25 de judecători, la Curtea de Apel Iaşi aproximativ 20 de judecători (din circa 45 de judecători), la Curtea de Apel Constanţa mai mult de 15 judecători (din circa 40 de judecători), la Curtea de Apel Timişoara mai mult de 15 judecători (din circa 60 de judecători), la Tribunalul Bucureşti mai mult de 85 de judecători, la Tribunalul Argeş mai mult de 25 de judecători (din circa 40 de judecători), la Tribunalul Bihor peste 30 de judecători (din circa 40 de judecători), la Tribunalul Dolj mai mult de 25 de judecători (din peste 70 de judecători).

În total, la nivelul Structurii Centrale şi al structurilor teritoriale ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost vizaţi peste 1900 de judecători.

Practicile procurorilor DNA care au instrumentat cauze cu judecători în modalităţile mai jos menţionate au reprezentat forme de presiune asupra acestora, cu consecinţe directe în ceea ce priveşte înfăptuirea actului de justiţie. 

Astfel, tehnica sesizărilor din oficiu împotriva judecătorilor şi cercetarea lor pentru soluţiile dispuse în cauze este un fapt inacceptabil, de o gravitate fără precedent, care, fără îndoială, reprezintă un factor de presiune nu doar asupra celor vizaţi, ci asupra întregului corp profesional al judecătorilor.

Suspiciunile asupra modului de lucru al procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție sunt amplificate şi de împrejurarea că dosare care au fost lăsate în nelucrare o perioadă mare de timp, după ce anterior se dispuseseră în acestea măsuri de supraveghere tehnică pe durate semnificative, au fost soluţionate în bloc, prin netrimitere în judecată, chiar înainte de operaţionalizarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.

O astfel de practică ridică serioase semne de întrebare cu privire la raţiunile care au justificat menţinerea pe rol a unor cauze pe durate de timp de ordinul anilor şi determină suspiciuni legitime în privinţa constituirii şi, în acest mod, a unui factor de presiune asupra activităţii magistraţilor şi, finalmente, asupra dreptului părţilor la un proces ehitabil.

În aceleaşi coordonate se înscrie practica solicitării de dosare aflate în curs de judecată pe rolul diferitelor instanţe judecătoreşti în vederea evaluării măsurilor/soluţiilor pronunţate de judecători dintr-o posibilă perspectivă penală. În fapt, această manieră de anchetă a reprezentat o veritabilă intruziune în libertatea de apreciere a judecătorului.

Totodată, se constată că obiectivul general al controlului, stabilit prin ordin al inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, a fost respectarea principiilor generale care guvernează activitatea de urmărire penală, respectiv activitatea de judecată în cauzele de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie în care au fost cercetate/urmărite/judecate persoane având calitatea de magistrat şi în cauzele de pe rolul instanţelor în care trimiterea în judecată s-a realizat prin rechizitorii emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie care au legătură cu dosarele în care au fost urmăriţi magistraţi.

În legătură cu obiectivul general stabilit, a fost verificată respectarea dispoziţiilor legale în materia măsurilor de supraveghere tehnică prevăzute de Codul de procedură penală.

Având în vedere concluziile Raportului Inspecţiei Judiciare nr. 5488/IJ/2510/DIJ/1365/DIP/2018, pentru a asigura o deplină lămurire a modului în care au fost respectate principiile generale ale procesului penal în cauzele în care au fost urmăriţi magistraţi sau în cauzele aflate în legătură cu acestea, referitor la aceeaşi perioadă avută în vedere cu ocazia verificărilor (01.01.2014 – 31.07.2018), este necesară şi verificarea respectării dispoziţiilor legale care privesc emiterea mandatelor de siguranţă naţională, conform dispoziţiilor art. 14-19 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României.

Faţă de cele reţinute mai sus, Plenul urmează să aprobe Raportul Inspecţiei Judiciare nr. 5488/IJ/2510/DIJ/1365/DIP/2018 privind „respectarea principiilor generale care guvernează activitatea Autorităţii Judecătoreşti în cauzele de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie vizând magistraţi sau în legătură cu acestea”.

Având în vedere concluziile care s-au desprins din constatările efectuate de inspectorii judiciari, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii apreciază că este absolut necesar ca, dat fiind potenţialul de afectare a independenţei judecătorilor şi procurorilor şi, în consecinţă, a dreptului părţilor la un proces echitabil, prezenta analiză să fie urmată de măsuri concrete de restabilire a legalităţii în activitatea organelor de urmărire penală, sens în care, la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, va fi demarată o analiză cu acest obiect.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. (h) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin vot direct şi secret, cu majoritatea voturilor membrilor prezenti (10 voturi DA, 8 voturi NU, 1 vot NUL)

PLENUL CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII HOTĂRĂȘTE:

Art. 1 – Aprobă Raportul Inspecţiei Judiciare nr. 5488/IJ/2510/DIJ/1365 /DIP/2018 privind „respectarea principiilor generale care guvernează activitatea Autorităţii Judecătoreşti în cauzele de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie vizând magistraţi sau în legătură cu acestea.”

Ce lectură!!! Amănunte în plus pot fi citite aici.

SIMONA MARCU: NU NUMAI CĂ NU-ȘI CERE NIMENI SCUZE, DAR RECRUTEAZĂ OAMENI CARE VOR FACE LA FEL

Una dintre cele mai spectaculoase și riguroase intervenții din ședința Plenului CSM a fost cea a judecătoarei Simona Marcu.

Ea a amintit cazul fostului procuror general Tiberiu Nițu, acuzat de Direcția Națională Anticorupție, forțat să demisioneze în urma acestui dosar, înlocuit imediat de Laura Codruța Kovesi (sic!) și ulterior achitat de instanță pe motiv că „fapta nu există”.

„Nu aş dori să intru în analiza plângerii prealabile. Ceea ce nu încetează să mă surprindă este atitudinea DNA, care în loc să ia măsuri pentru remedierea aspectelor semnalate şi să genereze practic un nou început, continuă prin a-şi apăra unele practici care s-a dovedit că sunt greşite.

Situaţia mi se pare cu atât mai greu de înţeles cu cât, dacă prin absurd am accepta aspectele invederate de DNA în plângerea prealabilă, tot ar rămâne o serie consistentă de constatări care ar putea să justifice concluzia care este cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. În orice caz, nu ar putea niciodată să fie înlăturate considerentele cuprinse în deciziile definitive de achitare dispuse de instanţele judecătoreşti.

Judecătoarea Gabriela Bîrsan, soția judecătorului CEDO Corneliu Bîrsan, conducea Secția CAF de la ÎCCJ, când a fost acuzată de procurorii DNA că a primit o excursie și un șirag de perle de la un inculpat prin intermediul unei avocate. Cinci ani mai târziu, a fost achitată

Am, din păcate, documentate multe cazuri de abuzuri împotriva judecătorilor şi procurorilor. M-aş limita doar la două dintre ele: cazul judecătoarei Gabriela Bîrsan, preşedintele Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a ÎCCJ, preşedinte în funcţie la data la care aceste abuzuri au demarat împotriva domniei sale şi nu numai împotriva domniei sale. Există hotărâri judecătoreşti definitive care explică în clar ce s-a întâmplat şi cum s-a întâmplat.

Aş dori să fac apel la propria memorie şi să reamintesc de un singur moment care a fost şocant: când au descins procurori DNA în arhiva Secţiei şi când au cerut nici mai mult nici mai puţin decât 2166 de hotărâri judecătoreşti pronunţate de magistraţii Secţiei în perioada cuprinsă între ianuarie 2011-iunie 2011, precum şi ianuarie-decembrie 2010. Acest fapt nu poate fi şters cu buretele. Nimeni, niciodată nici nici măcar nu şi-a cerut scuze pentru acest lucru care s-a întâmplat la cea mai înaltă instanţă din ierarhia jurisdicției naţionale.

Inutil să fac referire la celelalte considerente din hotărârile judecătoreşti care spun că nu s-a ţinut cont nici măcar de decizia pronunţată de CEDO, care a vorbit despre imunitate şi efectele constatării acestei imunităţi.

Un alt caz la care aş dori să mă refer, ca să am în vedere şi un procuror, este un caz de referinţă: cel al fostului procuror general Tiberiu Niţu. Este vorba despre dosarul în care domnul procuror a fost urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu, pe motiv că ar fi beneficiat de coloană de la poliţie şi maşină cu girofar în deplasările sale.

Dosar care, după doi ani de anchetă, a primit clasare pentru că fapta nu ar fi fost prevăzută de legea penală, DNA încercând să justifice soluţia pe ideea că între timp CCR ar fi dezincriminat abuzul în serviciu.

Bine a făcut fostul procuror general că a atacat în instanţă această soluţie de clasare şi ÎCCJ, prin soluţie definitivă, a confirmat că fostul procuror general al României a fost pus sub urmărire penală pentru o invenţie. În acest sens, urmare plângerii formulate de Tiberiu Niţu, ÎCCJ a dispus schimbarea încadrării temeiului soluţiei de clasare în fapta nu există.

Şi pentru că spuneam că DNA nu încetează să mă surprindă, aş continua exemplul la care m-am referit cu ceva mai apropiat de noi şi m-aş referi la procedura de recrutare a procurorilor în această structură de parchet, DNA, derulată la 3 noiembrie 2020.

Înregistrările sunt publice, pe site-ul CSM. Mai mulţi procurori au fost întrebaţi de către un membru al Secţiei pentru procurori despre situaţia infracţiunii de la art. 13 indice 2 din Legea 78/2000, punctându-se în special dacă, candidatul cunoaşte exemple de situaţii în care s-au regăsit foloase nepatrimoniale.

Dacă aveţi curiozitatea să urmăriţi aceste înregistrări, veţi constata că doi procurori, care au fost selectaţi, deci ei acum sunt procurori DNA, au fost de acord că un astfel exemplu este câştigarea de timp în vederea ajungerii mai repede la serviciu, deci este un exemplu de folos nepatrimonial.

Cu alte cuvinte, despre ce vorbim? Nu numai că nu-şi cere nimeni scuze pentru ceea ce s-a întâmplat, dar prin modul în care recrutăm oamenii perpetuăm aceeaşi situaţie.

Deci nici în viitor, dacă se vor mai întâmpla astfel de fapte, să nu credem că va fi cineva care va avea vreo urmă de remuşcare. Nu va avea nimeni. De aceea vă propun să respingem plângerea prealabilă formulată de DNA”, afirmat Simona Marcu.

La rândul său, judecătoarea Gabriela Baltag a evocat în ședință un caz în care judecători, procurori și rude ale acestora au fost interceptați ani de zile pentru ca ulterior DNA nici măcar să nu îi informeze, cum prevede procedura penală, pe motiv că dosarul instrumentat împotriva acestora a fost întocmit „în urma uni sesizări din oficiu”.

O altă cauză amintită de judecătoarea Baltag a fost cea în care DNA a anchetat judecători și procurori din Vrancea și Galați și în care au fost emise mai multe mandate de supraveghere tehnică față de magistrații anchetați și față de rudele acestora. În mod surprinzător, în acest dosar, inspectorii care au întocmit Raportul au constatat solicitarea și emiterea unor mandate de interceptare față de persoane NEIDENTIFICATE. Din 2015 și până în iulie 2017, magistrații vizați au fost interceptați permanent, prin SRI-UM841 Focșani, UM-0754 Brăila și prin DNA-Serviciul Tehnic, pentru ca ulterior, cauza să fie declinată de procurorul de caz către DIICOT, Structura Centrală.

Curios este însă că odată cu declinarea, din dosarul transmis de DNA către DIICOT, lipseau „dovezile de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse față de magistrați”, „nu existau dovezi privind amânarea informării magistraților despre măsura de supraveghere tehnică ce a fost luată în privința acestora”, și „nu existau nici dovezi de transmitere a suporților optici către DIICOT”. Practic, doi ani de interceptări au dispărut pur și simplu de la dosar. Probabil le-a luat procurorul de caz la el acasă!

Procurorul Cristian Ban a încercat să apere Direcția Națională Anticorupție cu scuza că toți cei care aveau funcții de conducere în anii săi de „glorie” în care s-au constatat toate abuzurile, „nu mai sunt acum în DNA”.

Așa cum arăta judecătoarea Adriana Stoicescu, fost președinte al Tribunalului Timiș, 15 decembrie a fost Ziua Z în CSM pentru că dreptatea a învins.

Totuși, au existat și 6 membri care au votat pentru abuzurile DNA, împotriva realității și a evidenței!

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a mai făcut ceva bun în ședința din 15 decembrie. A aprobat solicitarea ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, de efectuare a unui control în instanțe și parchete pentru a vedea dacă sunt aplicate prevederile legale care interzic organizațiile, simbolurile și faptele cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război.