M-am uitat puțin pe noua fițuică jenantă PNL denumită program de guvernare 2021-2024 la capitolul Justiție, unde personalitățile vizionare ale PNL vor următoarele:
1.REVIZUIREA CONSTITUȚIEI PENTRU IMPLEMENTAREA REZULTATULUI REFERENDUMULUI PENTRU JUSTIȚIE DIN 2019
Specialiștii PNL se referă la referendumul consultativ (negenerator de efecte/consecințe juridice) convocat de președintele Iohannis din considerente eminamente politice.
Nu sunt deloc surprins că acești peneliști nu au citit (de înțeles era, oricum, prea complicat!) Decizia nr. 799/2011 a Curții Constituționale, prin care s-a statuat că este necesară „exceptarea de la referendumul cerut de Președinte a problemelor de interes național care, aprobate prin exprimarea voinței poporului, ar impune revizuirea Constituției.
Prin eliminarea acestei posibilități s-ar evita o dublă consultare a poporului pentru una și aceeași problemă: organizarea unui prim referendum prin care acesta și-ar exprima punctul de vedere cu privire la o anumită problemă de interes național a cărei rezolvare necesită revizuirea legii fundamentale, declanșarea procedurii de revizuire în sensul celor statuate în urma consultării populare și, în fine, organizarea unui nou referendum pentru aprobarea legii de revizuire”.
Cât despre domnul Iohannis, deși afirmă că citește Constituția și jurisprudența CCR (uneori chiar vrea să ne convingă că aprofundează studiul pentru „peroade” îndelungate), este evident că nu înțelege nimic din ceea ce citește!
Partea ironică este că deși propun revizuirea legii fundamentale pentru implementarea rezultatului acestui referendum, „specialiștii” PNL uită că a doua întrebare de la referendum (compusă, în fapt, din 3 întrebări!), „fundamentată” de președinte prin aceea că „ne dorim o guvernare pentru români, o guvernare performantă, o guvernare europeană”, viza tocmai imposibilitatea Guvernul de a mai putea adopta OUG care să modifice/completeze Codul Penal (domeniul infracțiunilor și pedepselor) și Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Or, tocmai miercuri (18.11.2020), „acești peneliști” aveau pe Ordinea de zi a ședinței de Guvern o OUG prin care se modifică Legea 304/2004.
Având în vedere împrejurarea obiectivă că revizuirea Constituției NU se poate realiza prin intermediul unui referendum consultativ, întrebarea cu adevărat legitimă referitoare la referendumul din mai 2019 este următoarea: care a fost scopul acestui demers politic, eminamente electoral al președintelui?
O întrebare simplă (și singură – nu are mai multe întrebări în ea), care consider că trebuie raportată la faptul că președintele și-a folosit profund abuziv autoritatea și influența pentru a denatura profund iremediabil rezultatul scrutinului electoral prin recurgerea la mijloace de natură a crea prejudicii serioase noțiunii de exercitare liberă a dreptului de vot în cadrul unei societăți democratice, ceea ce a pus sub semnul întrebării însăși corectitudinea întregului proces electoral…
Deopotrivă, „personalitățile” PNL uită, prin raportare la procedura constituțională de revizuire a legii fundamentale, că proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaților şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin 2/3 din numărul membrilor fiecărei Camere – lucru imposibil chiar și în perspectiva unei alte configurări parlamentare după alegerile din decembrie.
Oricum, înainte de a-și permite să discute despre justiție, „juriștii” PNL trebuie să citească, spre exemplu, ce spunea Uniunea Națională a Judecătorilor din România în urma consultărilor avute la data de 27 mai 2019 cu Iohannis pe tema justiției (redau doar câteva elemente punctuale concrete, încă actuale):
„Situația din justiție este într-adevăr extrem de tensionată, magistratura apărând ca scindată între judecători și procurori ce împărtășesc opinii și poziţii ce par ireconciliabile.”
„Este regretabilă împingerea spre extreme a pozițiilor susținute de judecători, în condițiile în care valoarea supremă a fiecărui magistrat trebuie să fie independența acestuia și respectul față de cetățean și actul de justiție. Câtă vreme magistrații înșiși nu vor fi capabili să recunoască onest problemele grave cu care s-a confruntat sistemul judiciar, pentru a le corecta ei înșiși, justiția nu va fi cu adevărat puternică și credibilă în ochii cetățenilor.”
„DNA a deschis în doar 2 ani (2016-2017), ca urmare a sesizării din oficiu, 157 de dosare cu privire la magistrați. În ciuda acestui număr mare de dosare, au fost trimiși în judecată un număr foarte mic de judecători și procurori, fapt ce ridică semne de întrebare cu privire la aceste sesizări din oficiu.
De asemenea, au fost trimiși în judecată și suspendați în funcție judecători pentru soluțiile pe care aceștia s-au pronunțat. Anchetele privindu-i pe judecători s-au desfășurat cu încălcarea dreptului la apărare și chiar a secretului deliberării, fiind încălcată, așadar, însăși esența independenței judecătorului de scaun. Toate aceste probleme sunt consemnate în hotărâri judecătorești rămase definitive.
Tot pentru hotărârile pronunțate, alți judecători au fost anchetați în dosare ce au fost ținute deschise ani de zile pentru ca în final să se dispună clasarea, pe motiv că hotărârea e „legală și temeinică”, procurorii erijându-se, astfel, în super-instanțe de control judiciar.”
Cu privire la referendumul pe justiție cerut de Iohannis, UNJR arata la acel moment un lucru pe care l-am semnat și eu, respectiv că „organizarea unui referendum pe teme ce țin de justiție în același timp cu alegerile europarlamentare riscă să împingă din nou justiția în bătălia politică.
După ce de mai bine de zece ani justiția a fost subiect predilect de campanie electorală, am ajuns să ne confruntăm cu o scădere dramatică a încrederii în justiție.
În ceea ce privește tema referendumului, justiția ca atare nu poate face subiectul unui referendum. Prin definiție, referendum înseamnă că poporul este chemat să aleagă între două variante pe o chestiune de interes național. Or, tot ce ține de independența justiției și stat de drept nu este negociabil și nu poate face obiectul unui referendum.
2.REVIZUIREA LEGILOR JUSTIȚIEI ÎN ACORD CU AVIZELE COMISIEI DE LA VENEȚIA, A CONSILIILOR CONSULTATIVE ALE JUDECĂTORILOR ȘI PROCURORILOR EUROPENI, PRECUM ȘI A RAPOARTELOR COMISIEI EUROPENE ȘI GRECO
Fabulos!
Asta după ce, spre exemplu, în februarie 2020, Klaus Iohannis a semnat decretul pentru numirea în funcția de Procuror General al PICCJ a Gabrielei Scutea, încălcând Recomandarea nr. 1 MCV privitoare atât la punerea în practică a sistem robust și independent de numire a procurorilor de rang înalt, pe baza unor criterii clare și transparente (deci NU politice!), cu sprijinul Comisiei de la Veneția, cât și la respectarea avizelor negative ale CSM cu privire la numirea în posturi de conducere a procurorilor – (în condițiile în care, prin Hotărârea nr. 145/11.02.2020, CSM – Secția pentru procurori – a avizat negativ propunerea ministrului Predoiu de numire a Gabrielei Scutea în funcția de Procuror General, concluzionând că aceasta „NU îndeplinește exigențele necesare din perspectiva numirii în funcția de Procuror General al PIICJ”).
Iar mai interesante decât concluzia sunt însă motivele pentru care CSM a decis astfel. Și reamintesc în cele ce urmează doar câteva:
„Prin modul de răspuns la întrebările adresate de către membrii Secției pentru procurori, de multe ori aluziv, ambiguu, ezitant și bazat pe retorică excesivă, candidata a demonstrat că NU deține capacitate de sinteză și nici capacitate de punere în practică a obiectivelor ce par, astfel, asumate doar declarativ în cuprinsul proiectului scris” (pag. 6, para. I din hotărâre).
– „(…) NU a identificat problemele concrete cu care se confruntă Ministerul Public și NU a dat răspunsuri susținute de o argumentare concisă și coerentă, ceea ce denotă lipsă de viziune cu privire la modalitatea de rezolvare a dificultăților întâmpinate de parchete, indiferent de gradul de jurisdicție, premisă esențială pentru asumarea unor obiective corespunzătoare” (pag. 6, para. II din hotărâre).
-„(…) întrebată fiind asupra unor domenii pe care le consideră prioritare, pe lângă cele actuale privind investigarea infracțiunilor de spălarea banilor, evaziune fiscală și contrabandă, doamna procuror a oferit un răspuns general, din care rezultă că Ministerul Public trebuie să-și concentreze eforturile pentru investigarea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și violența în familie” (pag. 7, para. V din hotărâre)
-„Doamna procuror nu a avut o viziune clară cu privire la reformarea și impulsionarea secțiilor din cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ” (pag. 8, para. I din hotărâre).
-„În ceea ce privește raportarea doamnei procuror la subiectul privind protocolul de colaborare încheiat în 2009 între PIICCJ și SRI, secția apreciază că, din răspunsurile oferite, NU rezultă existența unei capacități de analiză retrospectivă a candidatei, care impune identificarea de concluzii cu privire la acest aspect, mai ales prin raportare la considerentele deciziilor instanței de contencios constituțional pronunțate în materie, cu precădere cele ale Deciziei nr. 26/2019” (pag. 9, para. IV din hotărâre).
Oricum, spre aducere aminte, doamna Scutea este cea care a semnat, în anul 2009, protocolul ticălos prin care Parchetul General, din proprie iniţiativă, a transferat SRI o competenţă proprie procurorului, creând premisele pentru ca SRI să exercite atribuţii de cercetare penală în orice domeniu, deși NU avea atribuții de cercetare penală și, prin urmare, NU avea calitatea de organ de cercetare penală.
Reamintesc că prin Decizia nr. 26/2019, CCR a arătat că prin acest protocol, prin adăugare la prevederile Codului de procedură penală, au fost depășite competențele unui serviciu secret, fiind dovedită o implicare activă a serviciului secret în activitatea de înfăptuire a justiţiei penale. CCR mai arată în decizia sa că „între Ministerului Public şi SRI s-au instituit raporturi contra lege care afectează rolul şi activitatea procurorului în cadrul procesului penal. (…) în mod evident, şi ţinând seama de rolul pregnant al procurorului în cadrul procedurii penale, cu atât mai mult nu pot fi acceptate raporturi de subordonare a acestuia în cadrul procesului penal faţă de un serviciu secret”.
Concluzia CCR este că protocoalele au „determinat punerea instanţelor în situaţia de a nu mai putea înfăptui justiţia în numele legii” și „au încălcat o sferă largă de drepturi şi libertăţi fundamentale”, protocolul din 2009 generând ”presupuneri privind o ingerinţă a serviciului secret în desfăşurarea activităţii de urmărire penală” şi creând „premisele subordonării acestuia şi, prin urmare, a activităţii de urmărire penală structurilor unui serviciu secret, ceea ce, pe plan constituţional, pune în discuţie relaţia dintre parchete şi serviciile de informaţii”.
Și nimeni NU a scos o vorbă, nimeni NU a protestat, nimeni NU s-a revoltat când doamna Scutea a fost „unsă” procuror-general…
NU mai amintesc de încălcarea MCV (Recomandarea 1) și GRECO (Recomandarea XIII, potrivit căreia procedura pentru numirea în/revocarea din funcțiile cele mai înalte din parchet, cu excepția Procurorului General, prevăzută de art. 54 din Legea nr. 303/2004, să includă un proces care să fie atât transparent, cât și bazat pe criterii obiective, iar Consiliului Superior al Magistraturii să i se dea un rol mai important în această procedură) și în cazul numirii procurorilor-șefi DNA și DIICOT (în cazul Georgianei Hossu problemele fiind reprezentate nu doar de avizul negativ al CSM (colegii procurori ai acesteia arătau, în februarie 2020, cu subiect și predicat, că doamna Hossu a demonstrat o „lipsă a capacității de analiză retrospective, de învățare din experiențele trecute, superficialitate în asumarea nevoii unei viziuni viitoare concrete”, „o necunoaștere a realității infracționale pe anumite domenii”, nefiind nici „conectată la realitățile instituționale europene”, etc.), ci mai ales de dosarul penal care îl viza pe soțul său, dosar în care acesta a fost condamnat pentru săvârșirea unor fapte de corupție!
Dar probabil că domnii Predoiu și Iohannis au avut în vedere doar criterii „obective” când au propus/numit în cele mai înalte funcții din parchete astfel de diletanți cu probleme…
3.REFORMA CURȚII CONSTITUȚIONALE ÎN SENSUL ELIMINĂRII FACTORILOR CARE AU CONDUS LA POLITIZAREA DECIZIILOR ACESTUI ORGANISM FUNDAMENTAL PENTRU DEMOCRAȚIE
În traducere, Curtea Constituțională (care este garantul supremației Constituției, unica autoritate de jurisdicție constituțională din România, independentă față de orice altă autoritate publică și care a reprezentat ultima barieră împotriva atacurilor ticăloase ale președintelui și guvernului PNL la adresa democrației, a drepturilor și libertăților noastre fundamentale și a însuși statului de drept!) trebuie „depesedizată”, toți judecătorii trebuie numiți de Iohannis și toți trebuie să îi dea dreptate doar lui Iohannis, pentru că doar el are întotdeauna dreptate.
Chiar și atunci când restrânge prin decrete drepturi și libertăți fundamentale.
Ca în orice democrație europeană puternică și consolidată, președintele trebuie să aibă „Guvernul meu”, „Parlamentul meu”, „Curtea mea Constituțională”, iar Avocatul Poporului trebuie transformat în „Avocatul Meu”, nu-i așa?
Trebuie uitat imediat ce spunea la data de 3 iulie 2018 (într-o scrisoare adresată Președintelui CCR), președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio:
„Aș dori să vă reamintesc că, într-un stat democratic, guvernat de statul de drept, criticarea deciziilor curții constituționale este permisă. Libertatea de exprimare este o valoare fundamentală într-un stat democratic, dar deținătorii funcțiilor publice trebuie să se abțină în criticile lor.
Criticile nerespectuoase și apelurile publice la neexecutarea deciziilor Curții sunt inadmisibile. Deciziile curților constituționale sunt definitive și obligatorii și trebuie să fie implementate.”
Un ignorant desăvârșit acest Buquicchio, nu-I așa?
Și oricum, odată astfel „reformată” Curtea Constituțională, domnul Iohannis nu va mai fi opus în situația ingrată de a trebui să reacționeze public la declarații inadmisibile precum cea a lui Ludovic Orban, care mai ieri spunea:
„Cererea mea, recomandarea mea, rugămintea mea personală (!) către toți cetățenii, să nu țină cont de deciziile Curții Constituționale!”
În calitatea sa de „vajnic” și „neobosit” apărător al statului de drept, domnul președinte NU va trebui astfel să iasă public pentru a spune (rar și silabisit, cum îi place domniei sale!) că astfel de afirmații ale „acestui penelist” sunt profund nocive, toxice și contrare Constituției, că slăbesc statul de drept și afectează parcursul european al României, nu-i așa?
4.MODIFICAREA CADRULUI LEGAL PENTRU A ASIGURA INDEPENDENȚA JUDECĂTORILOR ȘI PROCURORILOR, RĂSPUNDEREA EFECTIVĂ A MAGISTRAȚILOR ȘI PROTECȚIA LOR ÎN FAȚA ORICĂROR INGERINȚE ȘI ABUZURI.
Discuția privitoare la „independența procurorilor” este absolut halucinantă și este ori expresia unui diletantism profund, ori a unei ticăloșii extreme.
„Personalitățile” PNL ar trebui să înțeleagă, odată pentru totdeauna, că în România procurorii au fost și sunt independenți.
În litera și spiritul legii, independența unui procuror se manifestă prin libertatea deplină de a dispune, în dosarele pe care le instrumentează/supraveghează, pe baza unui probatoriu complex, administrat în vederea aflării adevărului, acte, măsuri și soluții.
Adică „procurorii sunt independenţi în dispunerea soluţiilor”, astfel cum confirmă, dincolo de orice dubiu și interpretare rezonabilă, prevederile art. 3 alin. (1) ind. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Numai procurorul ierarhic superior poate confirma/infirma, procedural. concluziile/soluțiile procurorului de caz.
În acest sens este și Decizia nr. 375/2005, prin care instanța de jurisdicție constituțională a reținut, fără echivoc, în ce anume constă independența procurorilor: „Ministrul justiției NU controlează, în niciun caz, soluțiile procurorilor, aceștia fiind independenți”.
În România, procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției (conform dispozițiilor art. 132 alin. (2) din Constituție).
Deopotrivă, Legea nr. 303/2004 statuează (la art. 3 alin. (1)) că „procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.” Nimic despre independență!
Tot în România, procurorii nu realizează justiția.
Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite prin lege (cum statuează prevederile art. 126 alin. (1) din Constituție).
Iar când vorbesc despre „protecția magistraților în fața oricăror ingerințe și abuzuri”, diletanții de la PNL ar trebui să aibă măcar decența să citească Raportul inspecției judiciare privind „Respectarea principiilor generale care guvernează activitatea Autorității judecătorești în cauzele de competența DNA vizând magistrați sau în legătură cu acestea”, validat de CSM în octombrie 2019.
Acest raport confirmă că în perioada 01.01.2014 – 31.07.2018 la nivelul structurilor DNA au fost înregistrate 1.459 de dosare vizând 845 de procurori și 1.443 de dosare vizând 1.962 de judecători (în raport menționându-se în mod expres că „nu există posibilitatea efectuării unui calcul exact al numărului total de judecători vizaţi în dosarele de urmărire penală analizate”)!
Cifrele sunt absolut halucinante și trebuie să reprezinte repere obiective pentru orice încercare de modificare legislativă vizând înființarea/desființarea/reorganizarea vreunei structuri a Ministerului Public (apropo de propunerea PNL de desființare a Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție).
Acest document arată că în perioada 01.01.2014 – 31.07.2018 au existat numeroase abuzuri și presiuni, fiind indicate, printre altele, „situații de solicitare de la instanțele de judecată a dosarelor civile/penale ce se aflau pe rolul instanțelor de judecată, indiferent de stadiul de soluționare, în vederea efectuării urmăririi penale în cauzele privind magistrații, ce se poate constitui într-un potențial factor de presiune asupra judecătorilor învestiți cu soluționarea respectivelor dosare”, respectiv „solicitări de preluare a unei cauze penale de către DNA structura centrală, în raport de modul de soluționare de către judecător a unor cereri de prelungire a mandatelor de supraveghere tehnică vizând magistrați, fapt ce poate constitui un potențial factor de presiune asupra judecătorului vizat”.
5.DESFIINȚAREA SECȚIEI PENTRU INVESTIGAREA INFRACȚIUNILOR DIN JUSTIȚIE.
Peneliștilor NU le place „Secția specială” (cum o numesc ei), dar le-a plăcut Serviciul pentru Combaterea Corupției din Justiție (SCCJ) – înființat prin Ordinul nr. 10/2014 al Procurorului șef DNA Laura Codruța Kovesi, care a funcționat arbitrar și netransparent în cadrul DNA, începând cu data de 31.01.2014, și care instrumenta cauzele penale având ca obiect infracțiuni săvârșite de magistrați sau în legătură cu aceștia (a se vedea în context și mențiunile de mai sus privitoare la Raportul inspecției judiciare privind „Respectarea principiilor generale care guvernează activitatea Autorității judecătorești în cauzele de competența DNA vizând magistrați sau în legătură cu acestea”, validat de CSM în octombrie 2019).
Da, printre modificările aduse de Legea nr. 207/2018 se numără şi cea privind înființarea (în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, cu competenţa exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracţiunile săvârşite de judecători şi procurori, inclusiv judecătorii şi procurorii militari şi cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.
Da, prin Decizia nr. 33/2018, Curtea Constituțională, a respins excepțiile de neconstituționalitate și a arătat că prin înființarea acestei secții speciale nu sunt încălcate nici prevederile Constituției României și nici tratatele internaționale la care România este parte.
Mai mult, Curtea a apreciat și oportunitatea înființării noii structurii, complet depolitizată, reținând că aceasta ”constituie o garanție legală a principiului independenței justiției, sub aspectul componentei sale individuale, independența judecătorului.
Se asigură, pe această cale, o protecție adecvată a magistraților împotriva presiunilor exercitate asupra lor, împotriva abuzurilor săvârșite prin sesizări/denunțuri arbitrare și se asigură o practică unitară, la nivelul acestei structuri de parchet, cu privire la efectuarea actelor de urmărire penală pentru infracțiunile săvârșite de magistrați” (paragraful 141 din Decizie).
Da, prin O.U.G. nr. 90/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 862 din 10 octombrie 2018) au fost prevăzute măsuri legislative pentru operaționalizarea secţiei.
Da, proiectul de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 90/2018 a fost avizat favorabil de Consiliul Superior al Magistraturii (Hotărârea nr. 1037/2018 a Plenului CSM). Dar acestea sunt mici ”detalii” care nu contează în fața „specialiștilor” PNL.
Da, prin felul în care se raportează la această secție, „acești peneliști” arată clar că încep asaltul ticălos asupra justiției, că vor să controleze judecătorii și procurorii, reinstituind presiunea politică asupra actului de înfăptuire a justiției.
În loc de concluzie, citându-l pe Iohannis, constat că demersurile PNL sunt „nocive și contrare legii fundamentale”, sunt „menite să slăbească statul”, reprezintă „adevărate atentate la adresa siguranței cetățeanului” și afectează statul de drept! Ceea ce vrea să facă PeNeLeu` este „revoltător”, „inadmisibil”, „profund dăunător”, iar propunerile „sunt fie inutile, fie chiar toxice sau dăunătoare”!
PS: Fiți însă convinși că „acești peneliști” pot mult mai mult.
Să nu uităm că în decembrie 2019, PeNeLeu` (prin doamna senator Alina Gorghiu) a propus modificarea/completarea Codului penal prin introducerea posibilității executării la domiciliu a pedepsei închisorii de către infractorii cărora le este aplicată pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani.
Adică în loc să meargă la închisoare pentru executarea pedepsei (acolo unde le este locul!), condamnații pot merge acasă!
Chiar dacă la presiunea publică proiectul NU a trecut, probabil că în acest moment este doar „sertarizat”…